În perioada octombrie 2017 – aprilie 2018, liceenii din echipa YouthBank Satu Mare au desfăşurat mai multe activităţi de mobilizare de resurse din comunitatea sătmăreană. Din banii mobilizaţi astfel, precum și cu spirjinul partenerului local Dräxlmaier, a fost creat fondul YouthBank, disponibil pentru această rundă de finanţare, în valoare de peste 12000 de lei. Din fondul YouthBank vor fi acordate finanțări pentru proiecte propuse de către liceenii din Satu Mare. Pentru a putea accesa aceste finanțări, echipe de minim 3 liceeni trebuie să completeze un formular de aplicare, pe care îl pot descărca de AICI, precum și un formualr pentru bugetul proiectului, descărcat de AICI. Bugetul unui proiect nu poate depăși 2500 lei. Pentru că majoritatea beneficiarilor finanțărilor YouthBank sunt minori, trebuie să existe un cadru care să le permită acestora să își desfășoare activitatea și să își implementeze proiectul, în conformitate cu legile în vigoare. De aceea, proiectul trebuie să fie găzduit de o organizație non-profit/școală. Proiectele propuse de către liceeni vor trece printr-un proces complex de selecție, coordonat de echipa YB Satu Mare. Proiectele selectate pentru finanțare vor fi implementate până la sfârșitul lunii iulie. Descărcați GHIDUL DE FINANȚARE pentru mai multe detalii. Toate informațiile și formularele trebuie trimise apoi pe adresa de mail office@samstudia.ro până la data de 31.05.2018. Mai multe detalii despre proiectele finanțate puteți afla accesând pagina de Facebook