La Dâmburi 2019 2020-08-14T23:45:38+03:00

Project Description

La Dâmburi a ajuns la a 6-a ediție!
Vă așteptăm în parcul UFO, din Satu Mare, să aveți parte de o experiență extraterestră. Vă așteptăm, cu drag, pe toți sătmărenii să vă implicați și să vă bucurați de eveniment, în calitate de participanți, susținători și voluntari!
Trupele invitate și mai multe detalii vor fi anunțate în curând!

Trăiește experiența La Dâmburi!

Dacă ești sătmărean, știm că citești asta doar ca să-ți hrănești un pic nostalgia și să-ți aduci aminte de clipele awesome pe care le-ai petrecut vara trecută. Dacă nu, ia repede o gură din cafea și fii geană aici!
Plan. Niște tineri la fel ca tine s-au gândit că la școală/facultate nu prea învață fix ce trebuie, ca să-și atingă aspirațiile și s-au organizat într-un ONG,SamStudia. Aici își fac tot felul de traininguri de la comunicare și teamwork, până la management de proiecte și gestiunea conflictelor.

DAAAR! La ce-i bună teoria fără practică?! Și dacă tot fac un proiect, să fie unul fain! Așa s-a născut festivalul La Dâmburi!
A devenit mult mai mult. A devenit dovada irefutabilă a faptuilui că atunci când își pune mintea la contribuție, o comunitate poate să transforme un focar de infecție (nu vrei să știi cum arăta parcul înainte de prima ediție a festivalului) în ceva minunat. Dovada faptului că tinerii chiar pot să influențeze viața politică, culturală, socială și economică a unui spațiu urban.
Let’s not take ourselves too serious though! În esență, La Dâmburi e…
Două zile, vreo 5k de oameni faini, veselie, jocuri, chillzone, 2 scene cu muzică blană, merch cool de tot, street food, cele mai bune drinks din Satu Mare, street art cât încape, cateva challenge-uri sportive să-ți arzi energia… am zis cumva oameni, faini? Scuze, foarte faini! Fără entry fee! Cazare ieftină… asta, dacă nu dormi la amici. Totul făcut de tineri ca tine, pentru tine! Șase ediții în buzunar, deci… numai gașca ta lipsește!

Te bagi?

Project Details

Skills Needed:

Categories: