Fiind în pragul verii cu toții ne pregătim ”summer body”-ul în speranța că vom găsi pa acel/acea cineva… știți dumneavoastră. YouthBank Satu Mare are o provocare mai ales pentru oamenii singuri, dar nu numai:
Căutați-vă perechea la ”Întâlnire pe nevăzute cu o carte”! Vă așteaptă fel de fel de cărți, de toate genurile, deci vă veți găsi perechea garantat! …sau mai multe… cărțile nu se supără să vă împartă. Dumneavoastră nu le veți judeca după copertă iar ele nu vă vor judeca trupul de plajă în curs de dezvoltare. Nu mai stați pe gânduri și veniți la andezvous! Cărțile își așteaptă pețitorii.Deci, vineri 7 iunie 2019, da, da… Vinerea asta! Echipa YouthBank vă așteaptă cu surprize incepând cu ora 15:00, în fața sălii de lectură ”George Bulgăr” a Bibliotecii Județene Satu Mare cărora le mulțumim cu un drum pt grămezile de sprijin pe care ni le acordă de fiecare dată. Mai mulțumim și Informației Zilei și celorlalți parteneri. Dumneavoastră sunteți dovada că Satu Mare poate mai mult… si că noile generații au înspre ce să privească.